Consiliere individuală
Fiecare consilier a fost el însuși în terapie cu propriile neputințe și își caută în fiecare zi seninătatea, bunăstarea mentală și sufletească. O parte din consilierii noștri vorbesc din propria lor experiență în ceea ce privește lupta pentru eliberarea de boala dependenței.
„Doctore, vindecă-te pe tine însuți" (Luca 4:23)
Terapie de Grup (fizică și on-line)
„În grup, am găsit o Putere mai mare decât mine, mai mare decât dependența mea".
Comuniunea ne dă certitudinea că nu suntem singuri în această luptă și că vom reuși, așa cum și alții din grup au reușit. Intră în comunitatea oamenilor abstinenți!
Notă: Terapia de grup urmează doar după consilierea individuală.
Cazare și masă
Dedică-te întru totul și cu toată inima programului terapeutic, evadând din rutina zilnică!
Este o ocazie de a te retrage și de a-ți găsi liniștea și modul în care să o accesezi tot restul vieții.
E nevoie de timp pentru a cultiva obiceriurile sănătoase și a lucra în amănunt cei 12 pași.
Consiliere matrimonială/de familie
Descoperă acel element esențial care poate pune relația pe drumul cel bun.
Majoritatea familiilor care se despart află prea târziu că nu au făcut tot ce ținea de ei pentru a-și salva relația.
Nu doar familiile în care există persoane dependente sunt disfuncționale. Care este rolul femeii? Care este rolul bărbatului? Care este locul copiilor în familie? Toate aceste confuzii se reflectă în societate prin expresii precum „nu ne mai potrivim” sau „nu ne mai înțelegem”. Soluția nu este schimbarea partenerului, ci schimbarea abordării. Familia nu are nevoie de un nou început, ci de o abordare terapeutică.
În cazul dependențelor, întregul mediu familial trebuie să se vindece pentru ca persoana dependentă să își poată reconstrui viața. Dependentul reflectă cel mai vizibil problemele familiei. De aceea, oferim sprijin, consiliere și terapie nu doar pentru el, ci și pentru ceilalți membri ai familiei. Dacă aceștia nu se implică într-un proces de vindecare, șansele de recuperare ale celui dependent scad considerabil.