În cadrul taberei desfășurate la Belcești, aproximativ 100 de copii și adolescenți din clasele V–XII au participat la o activitate dedicată prevenirii adicțiilor, o temă tot mai actuală și importantă în rândul tinerilor.

Întâlnirea a debutat cu o prezentare susținută de doamna Daniela Guralivu, consilier în domeniul adicțiilor, care le-a vorbit copiilor despre cum funcționează dependența, explicată ca o boală complexă de tip bio-psiho-socio-spiritual. Au fost abordate cauzele și etapele dezvoltării unei adicții, dar mai ales modalitățile prin care aceasta poate fi prevenită.

Un accent special a fost pus pe dependența digitală, un subiect care i-a interesat în mod direct pe participanți. S-au discutat soluții practice pentru a menține echilibrul în utilizarea tehnologiei de la gestionarea timpului petrecut online, până la folosirea aplicațiilor care blochează accesul excesiv la anumite platforme.

A urmat intervenția părintelui Gelu Costachescu, care a abordat tema codependenței și a vorbit despre rolurile disfuncționale care pot apărea în familiile afectate de adicții. Mesajul său a adus o perspectivă profund umană și empatică asupra felului în care mediul familial poate influența comportamentele și alegerile copiilor.

Un moment deosebit de emoționant a fost mărturia unui tânăr de 21 de ani, care a vorbit deschis despre lupta sa cu dependența de jocuri de noroc. Cu sinceritate și curaj, el a împărtășit cum a ajuns într-un punct critic, cu dificultăți pe toate planurile: financiar, familial și social, dar și cum a reușit să își găsească drumul spre abstinență și recuperare. Povestea lui a avut un puternic impact asupra participanților, oferindu-le un exemplu real de speranță și schimbare.
La întrebarea copiilor „Ce te-ar putea întoarce la jocul compulsiv?”, tânărul a răspuns: „Îndepărtarea de Dumnezeu m-ar conduce înapoi la consum!” De unde putem vedea clar că recuperarea presupune refacerea legăturii cu Dumnezeu, singurul care dă cu adevărat sens vieții noastre și umple golul din suflet.

La final, copiii au avut ocazia să adreseze întrebări și să discute liber cu invitații. Entuziasmul și deschiderea lor au arătat cât de necesare sunt astfel de activități educative, care nu doar informează, ci și ating sufletele.

Ne bucurăm că am putut crea un spațiu sigur și valoros de dialog, reflecție și învățare și sperăm ca această experiență să lase o amprentă pozitivă în viețile celor prezenți.

Mulțumim părinților din cadrul cercului pastoral „Sf. Ioan Iacob Hozevitul” Belcești pentru invitația de a susține sesiunea de prevenție organizată de centrul nostru, C.O.R.A. Sf. Maximilian. Felicitări pentru frumoasele activități desfășurate în tabăra „Bucurie de sub cerul Belceștean”!