7 aprilie 2025
(Foto) Centrul Ortodox de Recuperare din Adicții - CORA
Alcoolismul s-a instalat treptat, pe nesimțite. Așa cum se întâmplă adesea în medii precum școala, armata sau serviciul, unde anumite obiceiuri sunt ușor de preluat, și eu am căzut în această capcană. Lipsa unei educații riguroase în copilărie și slaba autodisciplină m-au făcut să încep, mai întâi, să fumez, iar apoi să beau.
Titus
Durerea. Ce este durerea? De ce există? Cum ne poate ea călăuzi spre Dumnezeu? Maica Siluana spunea că durerea este un instrument pedagogic al lui Dumnezeu. Prin ea, Dumnezeu ne vorbește, ne avertizează că ceva nu este în armonie cu voia Sa. Fie că este trupească sau sufletească, durerea ne arată calea pe care trebuie să o schimbăm.
Nicolae
Adicția mea? Fericirea! Lipsa ei m-a făcut să mă întorc, pentru o vreme, la „cel mai bun prieten” al meu – marijuana. Era, de fapt, un prieten fals care, aparent, mă ajuta să descopăr înțelesul lumii mele iluzorii, în care orice afirmație generală devenea adevăr absolut.
Mirela 18 ani
Întotdeauna am auzit că alcoolismul este o boală a percepției. De exemplu, când am devenit treaz, am tot auzit că este o boală, dar nu am văzut-o niciodată așa. Odată ce am început să-mi lucrez programul și am învățat mai multe despre el, am început să-l privesc diferit și, desigur, s-a schimbat! Acum văd alcoolismul ca fiind boala care este cu adevărat.
Site dezvoltat de
DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor © recuperareadictii.ro